sa mancam, asadar.
in seara asta, dupa ce m’am intors de la serviciu, am avut o surpriza de toata frumusetea. placuta, sa nu va inchipuiti altceva. nevasta din prima casatorie (c) a gatit o reteta de’a maica’mii (ficat de pui invelit in bacon, na, sa baliti pana nu mai puteti!) si conform traditiei a reusit’o. a fost fenomenal. mai aveam putin si mancam farfuria, tacamurile si fata de masa, atata a iesit de bine.
de obicei nu ma extaziez foarte tare, oricat ar fi de buna mancarea. astazi insa a fost o exceptie, intrucat si acum, la doua ore dupa consumarea actului de dez-infometare a subsemnatului, inca mai palavragim pe tema asta. parca tot imi vine sa ma duc tiptil spre cuptor si sa mai iau o portie.
stiti cum e. o discutie da in alta, si de aici am ajuns sa ne amintim lucruri mai putin placute, legate tot de mancare. si ne’am amintit, carevasazica, zilele de isterie absoluta din preajma Pastilor si Craciunului, cand stateam la coada doar ca sa intram in parcare la Carrefour sau la Cora. isteria din magazine, cand orice burtos dadea fara menajamente peste noi cu cate un carucior umplut pana la refuz, apoi cozile nesfarsite de la case, care se intindeau pana mult inapoi printre rafturi.
invariabil, a urmat comparatia. am prins un Revelion in Vancouver si tin perfect minte ca pe 31 Decembrie, spre dupa-amiaza, am realizat amandoi ca nu avem nimic in frigider, necum ceva festiv pentru o noapte importanta cum e Revelionul. cum mezina familiei nu ne’ar fi permis un revelion pe strazi, a la Canadienne, am ales sa stam acasa.
daca n’ati fost pe faza, mai spun o data: vorbim de 31 Decembrie 2007, ora 18. ne’am suit in masina familiei si am purces catre PriceSmart, un fel de Billa canadian si nu foarte departe de casa. bineinteles ca ne asteptam la rafturi goale, cozi nesfarsite si oameni acri, asa ca ne’am inarmat cu multa rabdare si am spus, ce’o fi o fi.
surpriza… in magazin, aproape nimeni. casele, deschise toate, maxim doi oameni asteptand la rand, iar rafturile ca in orice zi normala – bani sa fie, ca am avut de unde sa ne alegem. bref, in 20 de minute am fost in and out, cu sacosele pline si fara nici un fel de nervi. iar cand spun “sacose pline”, sa nu va inchipuiti ca am cumparat cine stie ce – doar cat sa ajunga pentru doi oameni plus plodu’, noaptea de Anul Nou si o gustare pentru a doua zi.
si acum, inapoi la discutia din seara asta. ce ii determina pe romani sa cumpere pana’si rup portofelele, intr’o furie inexplicabila si neintalnita nici macar aici, in patria societatii de consum? de ce trebuie sa cumpere cat mai mult, sa aiba de toate, sa bage in ei ca spartii si sa tina prima pagina a ziarelor cu statistici imbecile despre cati s’au mai internat la Urgenta pe 2 Ianuarie, cu toxiinfectie alimentara sau indigestie?
nu stiu daca jumatate sau mai mult din ce se cumpara in romania la “ocazii” se arunca. probabil ca o familie, sa zicem normala, formata din 2 adulti si 2 copii, consuma la un Revelion ceva mai putin decat un carut de hypermarket umplut pana in varf. marfa putina stiu ca nu se aduce, dar nu pricep nici in ruptul capului de ce trebuie sa maturi un raft intreg si sa il versi in cos. pana si un strut, cu stomacul lui tare, cred ca ar fi invidios…
apoi urmeaza isteria gatitului. si am sa citez din nou nevasta din prima casatorie (c): de ce trebuie sa te inchizi, gospodina fiind, 4 zile in bucatarie, sa faci n-spe feluri de mancare dupa chipul si asemanarea ta, doar “ca sa fie”? un om relaxat ar gati o friptura si ar spune prietenilor “aduceti si voi ce puteti, sau ce va lasa inima”… important e momentul, nu crapelnita. zic. si daca e sa ne simtim bine impreuna, exact asta conteaza – ca suntem impreuna, nu cat de tare putem sa ne umplem matul.
stiu ca romanii erau cunoscuti in trecut ca “popor ospitalier”. inteleg ospitalitatea, inteleg sa fii dragut si sa deschizi usa casei cu drag oricui iti vine in vizita. dar de la asta si pana a’ti indopa oaspetii (sau, in tabara adversa, a’ti critica gazda ca n’a gatit destul) e distanta mare. si ma gandesc, oare n’o fi natia asta blestemata sa stea cu un bat in cur si sa gandeasca prea mult la ce’au sa creada altii, in loc sa isi vada de propria viata si sa se bucure de o sarbatoare, pur si simplu?
nu. sa stiti ca ficateii au fost buni, extrem de buni, chiar asa inveliti in bacon si serviti cu cartofi fierti garnisiti cu marar, si nu din cauza ca am facut o indigestie am scris toate cele de mai sus. ma gandeam doar, ce le’ar trebui romanilor ca sa scape de furia mancatului?
September 29th, 2008 at 3:49 am
mi-am adus aminte de singurul revelion in care am gasit cora libera…30 decembrie ora 23:45, liniste si pace, acum vreo 3-4 ani. trecusera deja hoardele de fomisti si erau rafturile goale si o halca de carne, fleosc, pe podeaua supermarketului. ma intrebam de ce nu se gaseste nici un harnic lucrator s-o ridice, s-o bage in folie si s-o puna inapoi in raft, dupa buna traditie a romanilor.
September 29th, 2008 at 5:41 am
Mah, da nevasta “din a doua casatorie” stie de periculoasele tale “exercitii” gastrice cu cea din “prima” (c) ?
September 29th, 2008 at 8:13 am
@gea: daca cineva stia sa raspunda la “de ce”-ul tau…
@Adrian: haha, ai muscat’o! prima casatorie si singura, bre!
September 29th, 2008 at 10:52 am
In general vorbind, cred ca romanii fac asta, pentru ca au fost tinuti prea multa vreme in foame ( si mai sunt )in sistemul ceausist. Si cum sarbatorile religioase erau momentele in care se mai gasea cate ceva in magazine, plus ca traditia religioasa spune ca musai sa fie masa imbelsugata, s-a incetatenit ideea ca de sarbatori trebuie sa ai belsug pe masa…
Dupa care, intervine spiritul de turma : daca esti singurul care nu te deranjezi sa gatesti 4 zile si n’spe mii de feluri de prajituri, pai cand o sa vada musafirii asta, o sa fie rau pt reputatia gazdei ! Si de frica de a iesi din rand si a fi expusi ” gurii lumii “, multi prefera sa sa umple masa cu maimult decat au necesar.
De aici si pana la excese, e doar un pas, pe care unii il fac inconstienti.
September 29th, 2008 at 3:48 pm
Io zic ca toate chestiile astea – alergatu’ ca nebunii dupa enspe mii de chestii, umplut magazinele pana la refuz (si cosurile), luat milioane de chestii inutile, “ca sa fie” – se trag dintr-o anumita epoca, pe care eu nu prea am prins-o, dar pe care parintii mei au experimentat-o bine de tot: epoca aia de “aur” cu stat la cozi in disperare, cu isterii, cu inghesuieli sa urci in mijloacele de transport, cu indivizi care cadeau dupa scara tramvaiului si-si rupeau gatul, atat era de aglomerat…
Si cand vreo individa (la vreo 50 de ani si mai bine) vrea cu tot dinadinsul sa urce inainte sa cobor eu din tramvai si-si propteste o mana pe bara de la usa, isi face vant si se impinge in mine… ei bine, incerc sa n-o injur de neamuri si sa pun comportamentul pe seama unei perioade in care oamenii se transformasera – la propriu – in niste dobitoace
Ei, in fine, nu merge de fiecare data exercitiul asta de gandire si mai apuc sa scap trei vorbe dulci in gand… Dar ma gandesc ca asta ar fi explicatia pentru comportamentul “nebunesc” al celor de langa noi, mai ales al celor trecuti de 50 de ani care nu mai au nicio sansa sa se schimbe… Ma rog, vorbesc de marea masa a populatiei aici, nu de persoane crescute intrun cult al politetii, reprezentanti ai unor familii vechi sau mai stiu eu ce. Nu. Vorbesc de mase.
Acuma, faza cu ospitalitatea… imi povestea un sociolog, la o vorba, ca tot de-aici s-ar trage. Am fost lipsiti, noi, ca natie, de-atatea lucruri, privati de-atatea chestii, incat acuma am devenit niste isterici disperati sa arate cat au ei si cat de ospitalieri sunt ei. Asa se face ca daca vine x in vizita (ruda, de cele mai multe ori, pe care o vedem rar), zici ca a dat strechea peste noi: facem curatenie ca de Paste, cumparam de toate (chiar daca asta presupune eforturi financiare majore), ii facem lu’ cutaritza un program sa-l tina minte. Ca sa ne vindecam sechelele…
September 29th, 2008 at 3:54 pm
eu am o solutie la febra cumparaturilor de sarbatori (am vazut eu cum rup usile magazinelor americanii – probabil si canadienii – cand se deschide sezonul la solduri!): ma duc si cumpar de mancare din supermarket inainte de 30 – 31 decembrie cu vreo saptamana sau macar cateva zile. din pacate, e adevarat ca in ultimele zile ale anului lumea rade rafturi intregi, dar, cu putina determinare, nu cred ca e o chestie de ne-evitat, nu? asta cu mancatul ca spartul de sarbatori nici nu-mi mai bat capul sa o inteleg…
September 29th, 2008 at 7:42 pm
@zalex: da. inca nu am prins aici Black Friday, iar de Craciun in Vancouver a fost civilizat. acum revenind la Black Friday, sa stii ca e o singura zi pe an cand se inghesuie pentru ca asa e traditional. dar sa nu iti inchipui ca se dau la televizor stiri d’alea catastrofice cu “nervii cumparatorilor sunt intinsi la maximum” si “masinile circula bara la bara”. rupem usile, ne calcam in picioare dar ne amuzam, iar la sfarsitul zilei chiar daca nu am cumparat rochie de mireasa, canapea sau televizor cu “plazma”, ne amuzam
.
culmea stii care e? singura persoana pe care am auzit’o sa se planga de inghesuiala de Black Friday a fost o romanca din NY, cunostinta de’a mea.
September 29th, 2008 at 8:22 pm
Eu am prins Black Friday in Toronto si preturile au fost suficient de mari ( comparativ cu alte zile), incat sa nu aiba nimeni chef sa se calce in picioare …
Nici de Craciun n-a fost inghesuiala, dimpotriva !
September 29th, 2008 at 10:40 pm
@florentina: interesanta treaba asta cu lipsa. dar de ce se aplica numai la unii? gandesc, uite, si eu am tanjit dupa niste chestii (ca aveam numa’ 16 anisori cand a cazut vechiu’ regim) si totusi nu m’am repezit ca haplea cand le’am gasit pe tarabe sau la magazin. tare m’ar interesa parerea unuia care ar recunoaste cinstit: da dom’le, eu dau buzna in car’fur si cumpar tot ce pot. sa’mi spuna si mie, ce simte si ce’l motiveaza sa cumpere ca un disperat?
@enter: multumesc de completare. preturile de fapt in Black Friday sunt cam aceleasi (sau reduse nesemnificativ) dar smecherii de comercianti pun etichete cu “reduceri” si “vechi” preturi umflate, ca sa se bata in piept dup’aia, “uite, dom’le, cat de mult am ieftinit noi”… are sens ce spun? ca o paranteza, mai nou Winners, care era stiut ca magazin de reduceri masive, practica gonflajul in mod constant.
September 30th, 2008 at 12:11 am
Mah, stiu dar am vrut sa te dau in vileag ! :-p
September 30th, 2008 at 8:17 am
Sa va fie de bine si sarutari de miini doamnei! Cred ca ar merge de minune o rubrica aici pe blog cu meniuri canadiene polare… mi-ati facut mare pofta!
September 30th, 2008 at 12:35 pm
Winners-ul e mare tepar … O haina de iarna, costa la ei 125 $ .Exact aceeasi haina, aceeasi fima, acelasi model, in Walmart costa 75 $ !
Cred ca Winners-ul spera sa traisca de pe urma vechii idei incetatenite in capul oamenilor, ca acolo se gasesc haine de calitate ( de firma) si foarte ieftine … Nu sunt nici ieftine, si nici de calitate … nu mai are demult reduceri masive… asta a devenit un mit…