robinson, capra si misculturalismul. « sarma, scotch si maple syrup

robinson, capra si misculturalismul.

pe cuvant de onoare ca nici nu stiu de unde sa incep. ideea e cam asa: la inceputul saptamanii, ploada din dotare ® a participat la o auditie pentru o piesa de teatru de copii, care intre timp s’a si desfasurat acilea’n sat (n.a. la noi in Hay River). toate bune si frumoase, mai ales ca ploada s’a calificat printre cei 30 din circa 200 de kinderi cu surprize care au venit sa dea proba. nu ca n’ar avea un teatru intreg in ea, dar asta e alta poveste care nu face obiectul articolului de azi. ea a jucat rolul unei capre.

apoi a inceput lupta de clasa (primara), cu repetitii cinci zile la rand, si intr’un final apoteotic marele spectacol astazi dupa-amiaza. ca sa intelegeti cam unde bat, spectacolul s’a numit “Robinson Crusoe”, adaptare pentru teatru dupa cartea cu aproximativ acelasi nume a unui domn pe nume Daniel Defoe. si cu asta am spus juma’ din poanta.

crusoe0

din pacate, nu am luat nici un aparat foto cu noi la spectacol, intrucat s’a anuntat ca nu e voie, pozele urmand sa le faca doar niste oameni autorizati in acest sens. asa ca am fotografiat cu telefonul, noi daca vrem, putand sa cumparam poze de la oamenii cu pricina. la scoala (unde s’a tinut piesa, in sala de sport), am aflat ca nu era voie cu blitz – o tehnicalitate “omisa” intentionat de organizatori, ca sa faca si pozarul acreditat un leu gramada. alte detalii tehnice la fel de interesante ar fi ca piesa a fost sponsorizata de mai toate marile companii instarite din Hay River – si cand spun instarite nu ma refer la magazinul din colt, ci la alde Power Corporation, Stitco, Northwestel, stiti, tipii aia care au monopol pe toate serviciile in NWT si din cauza carora platim noi niste facturi uriase la utilitati. asta are legatura, daca va’ntrebati, cu faptul ca am fost pusi sa platim bilet la intrare. $ 15 / cap vita furajera, iar audienta a fost ca la vreo 300 de persoane-parinti, plus-minus. nu stiu ce bani au dat aia de la companii si mai ales pentru ce, da’ domnisoarele care au regizat spectacolul si au pregatit copiii s’au invartit lejer de peste 3000 de dolari canadieni numa’ din bilete.

acu domnisoarele astea, nu mi’e foarte clar ce cautau ele sa puna in scena o piesa de teatru, dar cel putin una din ele (ca ailalta a avut bunul simt sa nu joace in piesa) a fost o catastrofa monumentala incercand sa’l joace pe Vineri. in pliantul distribuit parintilor era anuntat foarte pompos ca dumneaei profeseaza in mod profesionist actoria de teatru, ceea ce n’a fost nici macar vag aproape de adevarul literar si mai ales artistic. pe vremea cand am studiat eu (e drept, in romania) arta teatrala si cinematografica, una din calitatile necesare unui actor era vocea. adica sa poa’sa cante, stiti, cu gura. ei bine, ea nu. dar nu si nu, adica deloc si intotdeauna pe langa melodie, cu cel putin jumatate de octava. daca va spun ca piesa a durat 75 de minute pe ceas, din care trei sferturi a fost cantata (aha, deci am fost la un musical!), faceti singuri socoteala si aflati cat falset am indurat, si eu si nevasta. daca lucrurile au fost la fel si in realitate, eu cred sincer ca Vineri a murit impuscat.

se pare ca inca suntem proaspeti in Canada. altfel am fi stiut ca piesele astea, in numar de una pe an, sunt foarte populare in randul parintilor din scolile primare. se participa ca sa se participe, ca sa vezi, sa fii vazut, sa ii oferi odraslei amintiri de neuitat si asa mai departe. ceea ce a facut ca si la tura asta, sala de sport sa fie plina-ochi de tatici, mamici, bunicute si bunici, frati mai mari, surori mai mici… si daca ati pierdut informatia, reiau: per total, vreo 300 de spectatori (am stat si la coada la bilete!).

crusoe1

in toata marea asta de oameni care se cunosc ne cunoastem toti cu toti, ca orasu’ nu e foarte mare, va rog sa va inchipuiti parintii din imaginea de mai sus aplaudand constiinciosi prestatia odraslelor pe scena, intr’o atmosfera, na, ca la teatru. morga, prestanta, nu ne jucam, teatrul e treaba serioasa chiar si la scoala primara.

insa dupa seara asta cred ca tot orasul ne considera niste cretini isterici, si pe mine si pe nevasta’mea din prima casatorie ©. pentru ca la jumatatea piesei am inceput sa radem in hohote, deranjand vizibil audienta, actorii, regizoarea si pianistul. ma fratilor, ne’am tavalit de ras, nu alta! nu mai aveau mult sa ne dea afara din sala, ne tineam cu mainile de burta si radeam cu lacrimi amandoi. ceea ce e mai trist e ca radeam singuri, in mijlocul a 300 de oameni seriosi, si evident ca aia din sala se uitau la noi ca la…

…pe scena, 15 tanci din clasele 2-4 cantau din adancul plamanilor, in cor: ”The Chameleons didn’t go to school-a, / They were swimming in the pool-a!” - si au repetat treaba asta de vreo 5 ori.

apoi, ca sa nu se lase nici ea mai prejos, actrita-Vineri-cea-falsa a navalit in mijlocul scenei si a zbierat cat a putut de tare:

“I hereby name this island Hula-Pula!” si dupa ea, toti copiii au strigat: “Hurrray! Hula-Pula!!!”