pentru imigranti (ca mine)
(disclaimer: desi scriu postul asta la persoana I, ma refer la tot tribul din dotare. just so you know.)
inainte sa ma mut cu arme si bagaje pe Noul Continent, recunosc, ii invidiam pe cei ajunsi deja acolo. pe unii ii invidiez si acum, dar nu asta e subiectul discutiei. cu multi din cei “plecati” am tinut legatura cat eram inca in romania, si de fiecare data am fost luat pe nepregatite cand discutiile deviau spre origini si bagajul cultural. stiu cel putin un caz care s’a “manelizat” odata ajuns in Statele Unite – nu, stiu vreo trei de fapt – si aud foarte des de petreceri “romanesti” cu muzica populara, sarmale si mamaliga.
am mai scris aici de imigrantii “de balta”, care n’au reusit sa inteleaga diferenta dintre “a pleca” si “a lua cu tine porcul, cotetul de gaini, sifonierul si lada de zestre.” nu e nici o noutate, inteleg perfect ca sunt doua categorii de oameni iar eu personal fac parte din prima categorie. inteleg ca motivele mele nu trebuie neaparat sa semene cu motivele altora – unii au intins’o ca sa faca bani, altii ca sa lase in urma ce nu le convenea, probabil cativa au plecat fiindca “aveau rude”. si’or mai fi si altele, imi scapa acum.
insa mereu am fost surprins cand aveam pe messenger cate un dialog de genul:
Emigrat: “Nu’mi trimiti si mie niste manele, mp3?”
Eu: “CE???”
Emigrat: “Niste manele, ba…”
Eu: “Dar la CE iti trebuie?”
Emigrat: “E… asa… sa’mi aduc aminte de acasa.”
nu mi’e foarte clar ce vroiau sa spuna. deduc putina dezorientare, pentru ca atunci cand te muti esti bun mutat si nu poti sa traiesti simultan in doua locuri, iar “acasa” devine locul unde te’ai mutat. apoi se ridica intrebarea: pentru ce sa’ti aduci aminte? ca daca asculti manele cu placere, mai ales cand stiu cat le urai inainte sa pleci, inseamna ca ori iti fileaza o lampa, ori te’a prostit America. sau Canada, dupa caz. maneaua nu e “acasa”, maneaua e un sub-produs non-cultural nascut dintr’o cerere si oferta cauzate, la randul lor, de prabusirea unui sistem educational. “acasa” inseamna altceva – manastirea Voronet, traseele din Bucegi, Pestera Ursilor si barajul de la Vidraru, Delta Dunarii, Muzeul National de Arta, “Rosenkrantz si Guildenstern” la National, Teleenciclopedia, faleza de la Cazino… si din nou: pentru ce sa’ti aduci aminte de lucrurile pe care de fapt ai vrut sa le lasi in urma cand ai plecat?
toata lumea a vazut, macar o data, poze cu “romani” “ajunsi” de prin State, care isi scriu pe numarul masinii “oltean” sau “romania”. personal, am intalnit in orasele mari din Canada o multime de masini cu sticker “RO” pe luneta. nu e treaba mea ce’si vopseste fiecare pe hodoroaga, dar din cauza astora eu nu spun cu mandrie ca sunt “de origine romana”. pentru ca desi Canada e un “melting-pot” unde sunt incurajate identitatile nationale, in Toronto am vazut cersind tigani romani (cred ca asta erau, din moment ce vorbeau romaneste) si in presa citesc despre retele de romani care se ocupa cu… ma rog, cu ce se ocupau si in romania. in Vancouver, romanii n’au fost in stare sa mentina un centru cultural pentru ca s’au certat. de o identitate la nivel canadian nici nu mai vorbesc, pentru ca nu exista, toata lumea barfeste pe toata lumea si daca unul e ales presedinte, sau sef, sau orice, ailalti sunt extraordinar de ocupati sa il sape. nu avem un forum de limba romana in Canada, pentru ca dupa ce a aparut primul forum cativa nemultumiti au facut altul, si apoi inca unul. si asta nu intelege nimeni: conceptele de regula si majoritate. vrei sa’ti pastrezi identitatea? bine, nici o problema, respecta opinia majoritara si supune’te regulii… nu incerca sa impui propria opinie si sa’ti faci regulile tale cand esti singur.
imi lipsesc doar doua lucruri din romania: after-shave’ul gel Intesa (extraordinar, il recomand!) si servetelele pentru sters ochelarii care se gaseau la Carrefour, in cutii albastre, 50 de bucati. (bine, nu pun la socoteala ce gateste mama, ca asta’i alta poveste.) in zilele dinaintea plecarii am ascultat Parazitii in heavy-rotation, pe avion am ascultat tot Parazitii si o vreme dupa landing tot asta am ascultat. am crezut atunci ca asta o sa ma ajute sa ma integrez aici, si ca o sa’mi aminteasca mereu de motivele pentru care am lasat in urma o tara, prieteni, locuri. ca o sa’mi dea curaj. ca o sa’mi produca, in general, o stare de bine.
stiti ceva? e complet gresit. nu mai ascult Parazitii, nu mai injur romania si seara, cand stau pe terasa si ma uit la stele sau la aurora boreala constat, intr’o doara, ca incep sa se piarda amintirile. nevasta din prima casatorie © care multa vreme a fost dependenta de Hotnews imi spune azi, la fel de intr’o doara, ca nici ei nu’i mai ia mai mult de 30 de secunde sa faca revista presei de pe Dambovita. (va spun eu, venind de la ea, asta e o schimbare MARE.) am constatat ca nu mai facem comparatiile care la inceput nu lipseau din nici o discutie: “uita’te, ma, e curat in metrou… tii minte ca in romania – etc, etc.” acum nu prea mai tin minte ca in romania – etc, etc. si nu inteleg de ce mi’ar trebui o manea, un ziar sau niste sarmale ca sa’mi amintesc ca in romania – etc, etc.
recunosc: mancam inca mamaliga, din cand in cand. dar asta pentru ca ne place, nicidecum pentru ca simt vreo mandrie patriotica pe la vezica atunci cand ma uit in ceaun si vad cum fierbe malaiul. iar canadienilor nu le place “polenta” – nu le plac nici macar micii, am incercat – deci nu sunt sanse sa deschid vreun restaurant “cu specific romanesc” la Polul Nord. nu port ie, nu port opinci si nici astrahan de 1 Decembrie si n’am pe perete vreun “mileu cu motive nationale”. usturoiul, sa stiti de la mine, nu e planta nationala romaneasca, si n’au descoperit oltenii prazul. ba mai mult de’atat, la Northmart am gasit … sarmale gata preparate. le spune “cabbage rolls” si se gasesc la raft.
asta, stimati telespectatori, este emigrarea mea. am vazut Canada, mi’a placut si dupa ce am depus actele am stiut ca vin intr’o tara in care imi doresc sa fiu, cu bunele si cu relele specifice. bune sau rele insa, sunt altele decat cele din romania. iar acum, ca sunt de o vreme in Canada (2 ani impliniti acum doua zile) realizez ca nici o clipa nu am incercat sa fiu altfel decat oamenii de aici. am cazut victima reclamelor, am platit abonamentul la transportul in comun, m’am mutat la fel ca si ei dintr’un loc in altul fara prea mari complexe, platesc un mortgage si conduc o masina made in Canada. beau aceeasi bere si aceeasi apa minerala, stau in aceleasi hoteluri cand calatoresc si port aceleasi haine. nu stiu daca sa ii spun “norma”, “comunism” sau “integrare”. poate ca m’am aliniat normei, si daca e asa sunt gata s’o recunosc. insa ma intreb, la ce mi’a folosit, timp de 35 de ani, individualismul in romania? la ce mi’a folosit sa fiu original, intelectual, patriotard si rebel? n’am schimbat nimic cu toate ca am incercat – am aruncat hartia la cos, am salutat politicos, am condus dupa regulile de circulatie si mi’am platit intotdeauna biletul in autobuz. romania e la fel, cu mine acolo sau fara, si probabil ca daca as candida vreodata la presedintie, ori m’ar suspenda cum s’a intamplat in aprilie 2004, ori m’ar corupe si as descoperi ca am un frate actionar la o firma de armament (desi eu n’am frati.)
am mestecat multa vreme ideea de azi – daca o fi vreuna coerenta in tot ce’am scris mai sus. m’am gandit mult daca sa arunc o leapsa altor oameni care’au lasat in urma romania (Stash, vvritz, tbb, Alex, precum si celorlalti care comenteaza aici – Cora si karl de exemplu.) sa’i intreb ce le lipseste, daca le lipseste ceva de’acolo. apoi am renuntat la leapsa – si bine am facut, pentru ca, una la mana, urasc lepsele pe bloguri, a doua la mana, nu’i bine sa rascolesti sentimentele altora, si apoi, sincer sa fiu, chiar nu ma intereseaza “obiectele tranzitionale” ale altcuiva. nu mai scriu cu tristete despre romania, nici cu patima, scriu cel mult cu detasare – daca nu chiar cu o totala lipsa de interes. insa oamenii, asta continua sa ma surprinda. oamenii si reactiile lor. si de’aia ma intreb, cateodata – oare ce senzatie o fi sa conduci cu 70 de mile pe ora, pe o autostrada cu 6 benzi pe sens, cu asfaltul impecabil, in timp ce din difuzoare iti urla’n urechi “Dujmanii mei?”
August 29th, 2009 at 2:01 am
[...] EBA, care este un subiect (cred eu) foarte suculent. M-a pus insa necuratul si am bagat un ochi la andix azi, care vorbeste printre altele despre manele si mentalitatea majoritatii romanilor emigrati. Si [...]
August 29th, 2009 at 6:35 am
nu-sh daca ti-am zis: stii de ce n-au elvetienii manele? ca ei n-are dujimani
August 29th, 2009 at 8:01 am
Simt doar mila pentru “imigrantii-manelisti” descrisi de tine, n-au fost in stare sa-si gaseasca locul nici in Romania, nici aiurea, fugind de ea. Sunt probabil niste necopti care inca nu stiu ce vor de la viata si nici nu vor stii prea curand. Din punctul meu de vedere, asa proaspat cum e el, singurul lucru de neinlocuit din Romania este familia. Restul sunt detalii si maruntisuri.
Sper sa ajung si eu cat de curand la asemenea aniversari.
PS: La multi ani de Canada
August 29th, 2009 at 10:34 am
Bine ai venit in club! Cu ceva timp in urma am simtit si eu nevoia sa-mi fac o incursiune de genul asta, pe care de altfel am si povestit-o….
August 29th, 2009 at 11:24 am
Nu pot sa spun decat ca ma bucur pentru voi… sincer… daca ati reusit sa incepeti sa uitati ceea ce se cheama, prozaic si neinspirat, romania. Mi-ai adus aminte de un vers de-al lui Grigore Vieru: “Nu am, moarte, cu tine nimic / Eu nici măcar nu te urăsc / Cum te blestema unii, vreau să zic / La fel cum lumina pârăsc”. In rest, pentru noi astia care ne facem sange rau din tot felul de cauze ne-naturale (cred ca am inceput sa gandesc ca sunt paranoic – observ eu prea mult nereguli in tara asta sau chiar atat de multe sunt???) nu pot decat sa-mi doresc sa ajung sa uit, instantaneu si neconditionat, tot ce vad pe-aici. Cat despre nostalgia tarii, a spiritului romanesc autentic, iti spun ca o am si eu: ascult in masina Tudor Gheorghe si lacrimez de dorul tarii in care n-am trait, de fapt, niciodata… Scuze de comentariul asta asa de lung…
August 29th, 2009 at 7:54 pm
Welcome to Canada. Din ceea ce ai scris reiese ca te-ai integrat.
Faceam misto cu sotia mea ca si noi trecem prin aceeasi faza ca si voi (noi am facut 2 ani acum o luna).
Ne lipseste doar familia din Romania… in rest nimic.
Nu uita sa iti schimbi nr de inmatriculare, ceva de genul FUR, BAT, JAF, BOSS… you know. Asta daca vrei sa moara “dujmanii”, iar apoi trimite poze in RO.
August 29th, 2009 at 8:36 pm
@karl: ma gandeam eu ca numerele pe care le am (114885, respectiv 144889) nu prea inseamna nimic. pe de alta parte… daca ma duc cu ele in .ro au sa ma faca tigan ursar, pun pariu. e de bine?
@Purple Rain: foarte frumos scris. pentru ceilalti, postarea aici: CLICKY.
August 29th, 2009 at 11:01 pm
Multumesc. Am incercat sa-mi amintesc toate trairile, cu bune si rele…
August 30th, 2009 at 1:42 pm
Ştii cum e, tribalul se încadrează într-una din 3 categorii şi atât: copilul, integratul şi rebelul. Copilul nu intră în discuţia asta, deci rămâne integratul care lucrează în trib şi contribuie la binele lui, iar ăla rebel nu trage pentru trib şi vânează singur. Programarea genetică în majoritatea cazurilor te face să vrei să aparţii de categoria “integraţilor”, pentru că aşa dă creierul endorfinele; tu ai reuşit să te integrezi în Canada, bravo, felicitări.
Ălorlalţi pe care-i vezi tu cerând manele, nu le-a ieşit mişcarea asta din diverse motive. E prea cultă lumea, nu au OTV şi Dan Diaconescu în direct, nu-s destule tabloide … diverse motive, habar n-am. Şi atunci e normal să ducă lipsa apartenenţei la majoritate, motiv pentru care se declanşează amintirile şi îi apucă dorul de România, unde probabil se simţeau mai în sânul tribului. Iar cum creierul e măiastru în a face uitate amintirile neplăcute, normal că-şi aduc aminte doar ce li se pare bun. Eh, în faza asta probabil mulţi se întorc acasă după cum zici tu, cu sindromul emigrantului eşuat.
September 1st, 2009 at 5:15 pm
M-a nimerit la fix postul tau, eu vin din vacanta de 2 sapt. din Ro, ultima data am fost in urma cu 2.5 ani. La fiecare intoarcere ma felicit ca am emigrat si constat ca ar fi aproape imposibil sa revin pentru a trai acolo.
Anul asta, pentru prima data, am fost in Ro cu “jumatatea-mi”, care e canadian. Am fost surprinsa sa constat cate amanunte a putut el sa observe, in timp ce eu nu le mai vedeam… retina mea e inca obisnuita cu uratenia de fond, chiar dupa 5 ani de emigrare. Am ascultat si manele impreuna, fortat, deoarece un vecin a decis ca are pofta sa asculte cu volumul la maxim. Mai greu a fost sa inteleaga ca nu avem alta alternativa decat sa le ascultam. Am zis merci ca a fost doar o seara.
La un moment dat mi-a spus ca are impresia ca vanzatorii, chelnerii sau alte persoane se ratoie la mine(dupa tonul vocii si dupa gesturi). Asa era, mai ales ca eu puneam intrebari imbecile din care reiesea ca vin de pe alta planeta, de exemplu daca la saramura de peste cu mamaliga se mai serveste si altceva decat pestele cu mamaliga(ca sa stiu daca mai comand altceva langa)… Toti isi varsau frustrarea acumulata, aaaaa faci pe proasta, las ca iti arat eu tie cine e seful aici…
Partea cea mai frumoasa e ca eu nu am remarcat ca erau impertinenti, inainte ca el sa imi atraga atentia. Creierul meu comutase pe Romania = chelneri sau vanzatoare impertinente = toata lumea tipa la toata lumea = normalitate.
In fine, nu totul a fost urat sau negativ, insa negativul si uratenia sunt gratuite. De aceea cei care am trait in lumea civilizata(oricum s-ar numi ea) nu ne mai putem intoarce sa traim in Ro. Pentru simplul motiv ca suntem normali, ca nu suntem masochisti. In rest, natura e frumoasa in Romania.
Andix, daca stiam, iti luam Intesa din Ro si iti trimiteam apoi prin posta de la Montreal. Crezi ca la Paris pot sa gasesc? Ne incheiem vacanta cu cateva zile de “beaute”, ca sa se mai atenueze socul bietului om.
September 1st, 2009 at 5:40 pm
@Cora: merci beaucoup. nu e cazul sa te agiti pentru mine, se ocupa tata de treburile astea. cat despre vacante – Caraibele ce’aveau? e natura si acolo. din cate imi amintesc, ceva mai intreaga decat in .ro.
September 2nd, 2009 at 3:35 pm
frumos scris, draghe.
eu mă îndepărtez de ţară cu fiecare zbor bucureşti – barcelona. m-am întors luni de acolo, după un tur de forţă turistic, prin zonele necesare, cu un amic care vorbea doar spaniolă şi italiană. şi prin asta (căci ex-ul meu vorbea perfect limba lui Andrei Mureşianu – sic!) mi-am dat seama că eu nu mai sunt chiar ce eram. şi doar prin faptul că am ajusn să şi scriu cu accent ardelenesc (pe care mi-l pierdusem acum 17 ani, când am plecat din Braşov…). sunt un hibrid, dar asta nu e chiar aşa rău.
September 3rd, 2009 at 12:52 pm
Andix, in Ro mai exista cateva persoane pentru care ma intorc, fie si o data la 3 ani. Si inconstient o fi si adrenalina, tu ai luat medicamente ca sa visezi macarale si iepuri, “al meu” visa raliu pe autostrada, printre maidanezi, fara pastile…
September 3rd, 2009 at 1:15 pm
Cred ca amintirile is de ajuns… nu mai sint la moda saculeti cu pamint din glie sau ursuleti de plus din copilarie desi ultima varianta nu e batuta in cuie. Se simte din scrierile tale mai recente mai putina indignare si o detasare clara. Inseamna ca te-ai “normalizat”.
Felicitari pentru “cauti cu lumanarea”… mi-ai redat foarte viu citeva momente din copilarie. Aproape ca ma gindeam ca am copilarit impreuna dar asta e practic imposibil. Mai pune povestioare ca e de bine!
September 3rd, 2009 at 7:14 pm
@valeo:
September 6th, 2009 at 9:30 am
Subscriu si vreau sa “lipesc” aici faptul ca nefiind patriot,nu am aderat la Comunitatea Culturala Romaneasca din Calgary,care te chema de 1 dec anul trecut cu un indemn de genul: Haideti sa vedeti romanul cum se faleste,haideti sa simtim romaneste de 1 Dec.Nu mai trec si programul aici ca suna ca o adunare UTC din vremurile apuse,pe care unii nu le pot uita,neam!
)
Daca vroiam sa simt romaneste,ramaneam in romanika
September 7th, 2009 at 9:39 pm
Sa stii ca mi-a placut postarea ta. Singurul lucru care m-ar face sa ma intorc acolo ar fi familia, dar nu mi-e dor de badarania si prostia unora de acolo. Sau de tigani, desi am auzit si eu de la un coleg de servici, inainte sa plec, ca cumnata-sa a vazut tigani romani cersind in Toronto. Si de ce sa-ti fie dor de tara ta ? Da, Romania inseamna peisajele alea frumoasse si multe altele nementionate, dar pana la urma o tara este facuta de oameni, iar daca majoritatea oamenilor sunt de proasta calitate si tara e la fel. Imi pare rau de aia buni ca nu pot sa se faca auziti.
Stii ce nu mai inteleg ? Pe romanii care isi fac un colt romanesc, cu ulcele de lemn, cu rogojini pe pereti s.a.m.d. si, pe deasupra, mai sunt si nationalisti si tin la onoarea tarisoarei lor. Cum naiba de s-a trezit ala, nationalistu’ si legionaru’ lu’ peste, tocmai in Canada ? Si ce il tine aici, de mai injura si Canada de fiecare data cand are ocazia ? Cred ca stii despre ce vorbesc. Aici vii sa te integrezi, nu sa-ti pastrezi identitatea. Copiii tai o sa invete engleza si o s-o vorbeasca fara accent est-european, ceea ce e bine. Iar ala care e nationalistu’ si legionaru’ lu’ peste vorbeste cu progenitura in engleza, ca, vezi Doamne, copilu’ trebuie sa vorbeasca engleza cat mai bine si, deci, trebuie vorbita si in familie. Ridicol !!! Am crezut ca toti romanii de aici sunt nationalisti fara tara, dar ma bucur sa vad ca mai sunt unii carora nu le pasa decat sa aiba o viata buna. Tine-o tot asa. Si eu sunt de un an cu sotia. Am “aniversat” acum doua saptamani.